Acesta articol face parte dintr-o serie dedicată agresiunii F. Ruse împotriva securității energetice a R. Moldova.
În zilele de 15 si 23 noiembrie 2022 au avut loc întreruperi în sistemul de electricitate din Republica Moldova, ca urmare a bombardamentului Federației Ruse împotriva sistemului energetic ucrainean!

Sursa: euractiv.com
De menționat că, în urma bombardamentelor armatei ruse de la începutul lunii octombrie îndreptate împotriva infrastructurii energetice din Ucraina, Kievul a fost nevoit să sisteze livrările de electricitate către Moldova, moment în care Transnistria a sistat livrările de la centrala de la Cuciurgan sub pretextul lipsei gazelor rusești pentru a produce energie electrică!
Asta se întâmpla deși malul drept al Nistrului, adică mare parte a Republicii Moldova, fără separatiștii din Transnistria, consumă mai puțin de jumătate din cele 5,7 milioane de metrii cubi de gaze zilnic, cel mai mare volum de gaze fiind consumat de Uzina Metalurgică din Rîbnița și Centrala Electrică de la Cuciurgan!
Însă, gazul consumat de Transnistria nu este plătit guvernului de la Chișinău, deși acesta achită contravaloarea cantităților consumate de către uzina electrică de la Cuciurgan, deţinută de Inter RAO, compania energetică de stat a Federației Ruse, al cărei director general este fiul miliardarului Iuri Kovalciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin, iar președintele este Igor Sechin, căruia Putin i-a făcut cadou compania petrolieră Iukos, confiscată de la Mihail Hodorkovski!
Parcă nu a fi destul de gravă situația pentru Republica Moldova? Gazprom a redus livrările de gaz cu 56,5% din volumul gazelor, contrar prevederilor contractului Gazprom încheiat cu Moldovagaz! Deși în 2021 Gazprom anunța semnarea unui nou contract de furnizare a gazului către Republica Moldova pe o perioadă de 5 ani, dată la care, la fel ca și în prezent, Gazprom (cu 51%) și Transnistria (13%) dețineau controlul Moldovagaz, furnizorul rus amenință că poate închide în totalitate robinetul în orice moment! Scopul?! Creșterea nemulțumirii populației împotriva guvernului pro-european al președintei Maia Sandu!
Darce face guvernul pro-european al Republicii Moldova? Se uită spre frații români și partenerii europeni! Astfel, cumpără 200 de milioane de metri cubi de gaze pe care le stochează în depozite din România și Ucraina, iar România devine principalul furnizor de curent electric al Republicii Moldova, asigurând 90% din consumul de energie electrică!
În 6 martie 2022, Guvernul României trimitea Republicii Moldova: 155.443 litri motorină, 150.993 litri benzină și 5.000 tone de păcură, resursele provenind din stocurile constituite ca rezerve de stat. În 5 aprilie avea loc, la Berlin, prima Conferință ministerială a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, înființat de România, Germania și Franța, unde erau generate angajamente financiare pentru Moldova în valoare de 659,5 milioane euro.
În 15 iulie avea loc, la București, a doua Conferință a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova prilej cu care Republicii Moldova i se asigură un sprijin de încă 615 milioane euro, între care 432,3 milioane euro asistență sub formă de granturi.
Mai mult, în 14 octombrie, România începe să furnizeze energie electrică Republicii Moldova, iar în 16 octombrie suplimentează cu 1,695 milioane de lei sprijinul bugetar de 50 de milioane de euro acordat Republicii Moldova pentru consolidarea securității energetice. În 20 octombrie a fost suplimentat de un sprijin bugetar direct în valoare de 10 milioanede euro. De asemenea, statul român pregătește livrarea a 130.000 de metri cubi de lemne de foc la preț preferențial, pentru a ajuta Republica Moldova să acopere deficitul cauzat de reducerea volumului de gaz livrat dinspre Federația Rusă.
Mai mult, 45 de țări și instituții s-au reunit la Paris, în noiembrie, într-o conferință menită să ajute Republica Moldova, grav afectată de întreruperea curentului electric din Ucraina, chiar în pragul iernii!
„Pentru a răspunde nevoilor imediate, am decis să mobilizăm un nou pachet excepțional de peste 100 de milioane de euro”, a declarat Emanuel Macron în timpul unei conferințe de presă cu Maia Sandu, în 21 noiembrie. La rândul său, Annalena Baerbock, ministrul de Externe al Germaniei, a promis ajutor financiar în valoare de 32.3 milioane de euro pentru a ajuta Moldova, în vreme ce Svenja Schulze, ministrul german al Dezvoltării Economice, a promis că Berlinul va oferi 28,7 milioane de euro pentru a crește eficiența energetică a clădirilor din Moldova.
Mai mult, pe 10 noiembrie, Ursula von der Leyen anunțala Chișinău că UE va oferi Republicii Moldova un pachet în valoare de 250 de milioane de euro, pentru cumpărarea de gaze și compensarea costurilor ridicate la energie pentru populație, în timp ce Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare a oferit un împrumut de 300 de milioane de euro pentru găsirea de surse alternative la gazele rusești.
Alături de UE, Statele Unite au oferit un sprijin adițional de 50 de milioane de dolari pentru consolidarea securității energetice a Moldovei, inclusiv pentru achiziția de curent electric!
Va urma…