Republica Moldova intenționează ca, până la finele anului 2024, să se retragă din Comunitatea Statelor Independente, conform președintei Comisiei de Politică Externă a Parlamentului de la Chişinău, Doina Gherman.
Nu este o surpriză acest lucru, dat fiind faptul că Maia Sandu deja a declarat că “am avut suficient timp să verificăm și să acumulăm probe că acest parteneriat nu este în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova”, iar Igor Grosu motiva această decizie: „nu mai putem sta la masa discuțiilor cu un stat agresor”, argumentând că prezența Republicii Moldova în structurile CSI n-au ajutat-o să rezolve conflictul transnistrean, să se apere în fața embargo-urilor economice sau de „șantajul energetic” din partea Federației Ruse.

În plus, se vede de pe lună că beneficiile economice ale statutului de membru CSI sunt tot mai puține din cauza embargo-urilor impuse Republicii Moldova de către Federația Rusă, ca și pedeapsă pentru aspirațiile sale europene, motiv pentru care, după semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, producătorii și exportatorii moldoveni s-au reorientat spre piața europeană, care absoarbe aproape 70% din mărfurile moldovenești, astfel încât piața CSI a devenit neglijabilă.
Pentru că Uniunea Europeană este un partener credibil și onest, dovadă că, de la semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb (în 2014) şi până la acordarea statului de stat candidat (în 2022), Republica Moldova a beneficiat de peste 500 de milioane de euro sub formă de fonduri europene nerambursabile. În plus, a avut acces la 200 de milioane de euro în împrumuturi şi granturi în cadrul a două programe de asistenţă macrofinanciară. Cu aceste fonduri, Republica Moldova şi-a modernizat infrastructura rutieră, şcoli, canalizare, apă curentă şi nu numai.
Mai mult, de la începutul războiului din Ucraina, UE a aprobat o asistenţă pentru Republica Moldova în valoare totală de 1,1 miliarde euro (din care 600 de milioane de euro sunt fonduri nerambursabile, iar restul sunt credite în condiţii avantajoase) care sunt folosiți pentru proiecte majore, precum sprijinirea dezvoltării a peste 50000 de întreprinderi mici şi mijlocii, modernizarea sistemelor de termoficare din marile oraşeşi modernizarea şcolilor. Banii vor merge, de asemenea, în modernizarea infrastructurii de transport rutier şi conectarea ei la infrastructura rutieră europeană.
De asemenea, anul acesta a fost semnat acordul de asociere a Republicii Moldova la Mecanismul de Interconectare al Europei, în urma căruia va putea accesa fonduri pentru infrastructura de transport, energie și digitală, alături de statele membre ale Uniunii Europene, mecanism de asistență financiară cu un buget de 26 de miliarde de euro, pentru anii 2021 – 2027.
Și, cel mai important, este evident că fondurile europene oferite Republicii Moldova după deschiderea negocierilor vor crește substanțial, chiar dacă acest proces va fi unul treptat și va fi influențat de modul în care este realizată reforma în domeniul justiției și consolidarea mecanismelor de prevenire și combatere a corupției.