Odată cu lansarea negocierilor privind aderarea la Uniunea Europeană, Republica Moldova s-a angajat într-un amplu proces de modernizare, cu ajutorul UE și statelor sale membre, care oferă asistență financiară și tehnică pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor. Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va avea un impact semnificativ și asupra bugetului național, beneficiile economice și sprijinul financiar urmând să influențeze modul în care Moldova își va gestiona resursele bugetare.

Astfel, aderarea Republicii Moldova la UE va permite accesul la fondurile europene, sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea colectării taxelor contribuind la creșterea veniturilor bugetare și la dezvoltarea economică durabilă a țării.
Pe termen lung, aderarea la UE va stimula creșterea economică prin atragerea de investiții străine directe, crearea de locuri de muncă și integrarea în piața unică europeană. Acest lucru va duce la o creștere a PIB-ului și la îmbunătățirea standardului de viață al cetățenilor moldoveni. Conform unui studiu al Băncii Mondiale, integrarea europeană ar putea duce la o creștere a PIB-ului Republicii Moldova cu până la 5% anual în următorii 10 ani.
De exemplu, prin intermediul Planului Economic și de Investiții, UE va mobiliza aproximativ 1,6 miliarde de euro pentru Republica Moldova, vizând cinci domenii prioritare: dezvoltarea economică, comerțul, eficiența energetică, conectivitatea și dezvoltarea capitalului uman.
Aderarea la UE va implica, de asemenea, o mai bună colectare a taxelor și combaterea evaziunii fiscale prin implementarea programelor europene de vamă și fiscalitate. Aceste programe vor ajuta Republica Moldova să-și îmbunătățească sistemul fiscal, să-și crească veniturile bugetare și să asigure o administrare mai eficientă a taxelor și impozitelor.
De menționat că, asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova, aflată în curs de desfășurare, are o valoare totală de până la 295 de milioane de euro, din care 220 de milioane de euro sub formă de împrumuturi și 75 de milioane de euro sub formă de granturi. În acest fel, un milion de cetățeni au beneficiat de compensații la plata facturilor la energia electrică, termică și combustibili solizi, o parte din costuri fiind acoperite din fonduri europene. Compensațiile au redus nivelul sărăciei energetice cu 43%, cel mai mare impact fiind resimțit de familiile vulnerabile facturile cărora au fost compensate în medie de 58%.
De asemenea, procesul de aderare la UE implică implementarea unor reforme care au ca scop alinierea la valorile și standardele UE precum:
- libera circulație a mărfurilor (produsele pot fi comercializate liber în orice stat membru UE);
- lucrătorii migranți moldoveni vor fi tratați în același mod ca și lucrătorii naționali din statele membre UE în ceea ce privește condițiile de muncă, avantajele sociale și fiscale, recunoașterea reciprocă a calificărilor și diplomelor între statele membre;
- eliminarea restricțiilor privind circulația capitalurilor (atât în interiorul UE, cât și între statele membre și țările terțe);
- aplicarea principiilor transparenței, egalității de tratament, liberei concurențe și nediscriminării, a unor norme și proceduri de combatere a comportamentului anticoncurențial (de control al fuziunilor dintre întreprinderi și de împiedicare a guvernelor să acorde ajutoare de stat care denaturează concurența pe piața internă);
- aplicarea unor norme privind autorizarea, funcționarea și supravegherea instituțiilor financiare (în domeniul bancar, al asigurărilor, al pensiilor suplimentare, al serviciilor de investiții și al piețelor valorilor mobiliare);
- promovarea unor servicii de transport sigure, eficiente, ecologice și ușor de utilizat; crearea și dezvoltarea rețelelor transeuropene și promovarea interoperabilității rețelelor naționale.