Rețeaua de corupere electorală a lui Ilan Șor

Mai multe percheziții au avut loc la începutul acestei luni, în urma unor suspiciuni că persoane afiliate grupului criminal Șor aveau ca sarcină racolarea de oameni, contra unor sume de bani, pentru ca acestea să voteze NU la referendum, iar la alegerile prezidențiale cu un anumit candidat, care urma să le fie indicat pe Telegram înaintea scrutinului.

Conform șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu:„Poliției îi sunt cunoscute peste 130.000 de persoane implicate în aceste acțiuni. Doar pentru luna septembrie, peste 15 milioane de dolari au fost transferați acestor persoane, care au diferite roluri în grup”. Și este doar cea mai recentă acțiune făcută de autorități, la finele lunii aprilie fiind confiscate peste 20 de milioane de lei, în urma desfășurării a 135 de percheziții la Aeroportul Internațional Chișinău și 27 de percheziții pe teritoriul țării, banii fiind introduși în Republica Moldova de mai mulți curieri, costul pentru deplasarea unui curier variind între 1000 și 1500 de euro.

După aceste percheziții, pentru a înșela vigilența autorităților, curierii au fost instruiți să transfere banii prin sisteme de „transferuri rapide” sau direct pe conturile de card. Astfel, reprezentanților afiliate lui Ilan Șor, le-au fost create conturi bancare la „Promsvyazbank” din Rusia (aflată sub sancțiuni internaționale pentru oferirea de sprijin armatei ruse în războiul din Ucraina), după care le sunt transferate sume de bani care variază de la 10000 la 55000 de ruble. Dar pentru că autoritățile nu sunt la mâna lui Șor, în luna iunie au derulat din nou percheziții, confiscând sume de bani în diferită valută în valoare de aproximativ 3000000 de lei.

De parcă dovezile poliției nu ar fi fost suficiente, Măriuța Nistor, de la „Ziarul de Gardă”, a făcut timp de trei luni o investigație sub acoperire infiltrându-se în rețeaua prin care Ilan Șor trimite bani de la Moscova pentru a cumpăra voturi. Măriuța Nistor a participat la proteste finanțate de Șor, răsplata fiind de 15000 de ruble într-un cont de la „Promsvyazbank” din Rusia.

Natalia Zaharescu, colega Măriuței Nistor, a reușit să se infiltreze în rețeaua lui Șor ca „simpatizantă”. După ce a participat la mai multe întâlniri și mitinguri, a fost plătită cu 400 MDL, ceea ce reprezintă doar a zecea parte din ce au primit alți simpatizanți, care au racolat mai mulți oameni noi în rețea.

Când Natalia Zaharescu a întrebat cu ce argumente să convingă oamenii să se alăture rețelei, coordonatoarea sa i-a dat următoarele motive: „Noi suntem cei care suntem împotriva Uniunii Europene, împotriva Maiei Sandu și pentru unirea cu Federația Rusă. Asta e cel mai important, ca în ziua alegerilor să iasă și să voteze pentru unirea cu Rusia. Toți simpatizanții care se vor înregistra vor primi bonusuri”. După ce turul întâi al alegerilor s-a încheiat, mesajele primite au fost de a vota pentru Alexandr Stoianoglo.

Desigur, nu este o surpriză că Stoianoglo s-a plasat pe prima poziție în topul preferințelor diasporei moldovenești din Rusia, top din care fac parte și Vasile Tarlev și Victoria Furtună, candidați susținuți de Ilan Șor, după ce sute de cetățeni moldoveni au fost aduși la Ambasada Republicii Moldova de la Moscova de către un centru „cultural-educativ pentru diaspora din Rusia”, deschis de Șor la Sankt Petersburg, care le-a asigurat moldovenilor, stabiliți în regiunea Leningrad, cazare și transport gratuit în ziua alegerilor. Anterior datei alegerilor, Ilan Șor posta pe contul său de Telegram că a deschis birouri ale acestui centru și în Kursk, Kaluga, Iaroslavl, Voronej, Reazan, Smolensk și Moscova, adică pușculițe de unde să plătească pentru moldovenii din Rusia să voteze pentru candidații susținuți de el.

Distribuie pe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *