Moldova a scris istorie la aceste alegeri prezidențiale, învingând Rusia în războiul hibrid, prin puterea democrației. Conform Maiei Sandu, câștigătoarea alegerilor prezidențiale: „Moldova, ești o învingătoare. Dragi moldoveni, ați oferit o lecție de democrație, demnă de a fi scrisă în manualele de istorie. Ați salvat Moldova. Libertatea, adevărul și dreptatea au învins. Am dovedit că uniți reușim să-i învingem pe cei care voiau să ne îngenuncheze”.

Moldovenii nu trebuie să uite că, atunci când tai capul unei hidre, alte două vor apărea, iar faptul că persoane afiliate grupului criminal al lui Șor aveau ca sarcină să racoleze oameni, contra unor sume de bani, pentru ca acestea să voteze NU la referendum, iar la alegerile prezidențiale împotriva Maiei Sandu nu este de domeniul trecutului, dat fiind că urmează alegerile parlamentare.
Mai precis, moldovenii nu trebuie să uite că, în luna de dinaintea scrutinului, poliției îi erau cunoscute peste 130 de mii de persoane implicate în astfel de acțiuni. Doar pentru luna septembrie, peste 15 milioane de dolari au fost transferați acestor persoane, care aveau diferite roluri în grup, conform declarațiilor lui Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției.
Nici mass media, paznicul democrației, nu s-a lăsat mai prejos în a demasca implicarea Rusiei în alegeri, Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu, de la „Ziarul de Gardă”, infiltrându-se în rețeaua prin care Ilan Şor trimitea bani de la Moscova pentru a cumpăra voturi. Măriuța Nistor a participat la proteste finanțate de Şor, răsplata fiind 15000 ruble ruseşti, într-un cont de la ,,Promsvyazbank” din Rusia, iar colega sa, după ce a participat la mai multe întâlniri și mitinguri, a fost plătită cu 400 lei, ceea ce reprezintă doar a zecea parte din ce au primit alți simpatizanți, care au racolat mai mulți oameni pentru rețeaua lui Șor.
De asemenea, moldovenii au putut auzi cu urechile lor discuțiile dintre Iurii Gudilin, fost agent FSB și Adrian Albu, deputat PSRM (a se citi fieful lui Igor Dodon), care l-a reprezentat pe Stoianoglo la dezbaterile pentru alegerile prezidențiale, a căror existență este confirmată de Inspectoratul General al Poliției.
Dintr-un extras din conversația celor doi, din aprilie 2024, reiese că Iurii Gudilin a cumpărat bilete de avion pentru Adrian Albu, pe ruta Moldova-Rusia, unde a avut întâlniri cu oficiali ruși de rang înalt, inclusiv cu Nikolai Patrușev, fost șef al FSB. În înregistrări, Gudilin vorbește despre dialogul direct cu Patrușev, fostul șef FSB, spunându-i lui Albu că rușii nu pot renunța la Șor „pentru că el livrează, și-a ținut toate promisiunile, spre deosebire de Dodon”. Este același Iurii Gudilin care a fost inclus de SUA, în octombrie 2022, în lista de sancțiuni privind „operațiunile de influență malignă ale Kremlinului în Moldova” și care a lucrat în calitate de consilier al lui Igor Dodon, în timpul alegerilor prezidențiale din 2020.