Joi, 31 octombrie, Curtea Constituțională a validat rezultatele referendumului fiind astfel consfințită integrarea europeană a Republicii Moldova. Cu acest prilej, Maia Sandu le-a mulțumit cetățenilor pentru participarea la referendum: „integrarea europeană va fi introdusă în Constituție. Împreună am câștigat această bătălie şi obiectivul nostru a fost îndeplinit. Este meritul vostru, dragi cetăţeni – datorită votului vostru, am fost mai puternici decât furtul lor”.

Mesajul Maiei Sandu este o promisiune pentru următorii patru ani, în care Republica Moldova își va continua drumul spre aderarea deplină la Uniunea Europeană, dat fiind faptul că Maia Sandu a câștigat un al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, cu 55,33% din voturile moldovenilor, față de doar 44,67% din voturi acumulate de Alexandr Stoianoglo.
De ce acest drum este calea cea dreaptă pentru moldoveni?
Aderarea la UE va implica o mai bună colectare a taxelor și combaterea evaziunii fiscale, prin implementarea programelor europene de vamă și fiscalitate. Aceste programe vor ajuta Moldova să îmbunătățească sistemul său fiscal, să crească veniturile bugetare și să asigure o administrare mai eficientă a taxelor și impozitelor.
Pe termen lung, aderarea la UE va stimula creșterea economică prin atragerea de investiții străine directe, crearea de locuri de muncă și integrarea în piața unică europeană. Acest lucru va duce la o creștere a PIB-ului și la îmbunătățirea standardului de viață al moldovenilor. Conform unui studiu al Băncii Mondiale, integrarea europeană ar putea duce la o creștere a PIB-ului Republicii Moldova cu până la 5% anual în următorii 10 ani.
Desigur, cel mai important avantaj al aderării este accesul la fondurile europene. Moldova va beneficia de Instrumentul pentru Asistență de Pre-aderare, care oferă sprijin financiar pentru pregătirea țărilor candidate în vederea aderării la UE. Acest ajutor financiar deja se face simțit în economia țării, la debutul negocierilor de aderare, Uniunea Europeană aprobând un pachet financiar în valoare de 1,8 miliarde euro, pentru perioada 2025-2027. Acest sprijin economic este acordat pentru îmbunătățirea infrastructurii și creșterea asistenței financiare, integrarea în Piața unică UE și implementarea reformelor socio-economice, vizând cinci domenii prioritare: dezvoltarea economică, comerțul, eficiența energetică, conectivitatea și dezvoltarea capitalului uman.
Nu sunt primele fonduri nerambursabile pe care Republica Moldova le primește de la Uniunea Europeană, dat fiind faptul că, odată cu începerea războiului din Ucraina, Republica Moldova s-a văzut nevoită să gestioneze criza refugiaților veniți din Ucraina şi criza energetică, cauzată de reducerile livrărilor de gaz dinspre Federaţia Rusă.
În acest context dificil, Uniunea Europeană şi statele membre au venit în ajutorul Republicii Moldova, aprobând o asistență financiară în valoare de 1,1 miliarde euro, din care 600 de milioane euro au fost fonduri nerambursabile.
Trebuie menționat și că integrarea europeană a Republicii Moldova a început încă din 2014, odată cu semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană, de atunci și până la acordarea statului de stat candidat, în 2022, Republica Moldova beneficiind de peste 500 de milioane euro, sub formă de fonduri europene nerambursabile.