Implicarea Federației Ruse în justiția din Moldova. Cum deputații moldoveni controlați de Șor șunt protejați de Moscova

Deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupere pasivă și acceptarea finanțării unui partid politic din partea unui „grup criminal organizat”, a fost ajutat de responsabili din cadrul Ambasadei Rusiei în Moldova să fugă în stânga Nistrului, cu o zi înainte să-și afle sentința. Potrivit SIS, Nesterovschi ar fi intrat în sediul Ambasadei ruse, iar ulterior ar fi fost transportat în regiunea transnistreană cu o mașină cu numere diplomatice, în prezent aflându-se la Tiraspol, sub pază rusească.

Alexandr Nesterovschi a obținut cetățenia Federației Ruse cu puțin timp înainte de a-și afla sentința, acesta mulțumind pentru sprijin autorităților ruse, într-o declarație pentru RIA Novosti, chiar în ziua în care instanța de judecată a pronunțat sentința: „Sunt recunoscător Rusiei pentru că mi-a oferit cetățenia”.

Alexandr Nesterovschi ar fi plecat din PSRM contra unei sume de bani, iar Ilan Șor îi achita lunar un salariu de 5000 dolari. Mai mult, acesta a încercat s-o racoleze pe fosta deputată Arina Spătaru, pentru ca aceasta să accepte să fie în fruntea unui partid pro-european care să promoveze interesele lui Ilan Șor, însă aceasta la denunțat procurorilor anticorupție.

O dispariție similară s-a întâmplat și în cazul fostei deputate Irina Lozovan, condamnată la 6 ani de închisoare, în dosarul în care este acuzată că ar fi primit 30.000 de dolari de la Ilan Șor pentru a-l mitui pe primarul orașului Ocnița.

Potrivit procurorilor, înainte de a părăsi Blocul Comuniștilor și Socialiștilor din Parlament și implicit Partidul Socialiștilor, Irina Lozovan a călătorit în Israel, împreună cu Alexandr Nesterovschi și Vasile Bolea, unde s-au întâlnit cu Ilan Șor. Ulterior, Irina Lozovan a acceptat mijloace bănești de la Ilan Șor pentru a convinge cât mai mulți primari și consilieri locali să adere la Partidul „Renaștere”. Astfel, Irina Lozovan a încercat să-l recruteze pe primarul orașului Ocnița, promițându-i un milion de lei personal și un milion de lei – pentru primărie, pentru a adera la Partidul „Renaștere”.

Ajutarea de către Rusia a politicienilor moldoveni, condamnați pentru infracțiuni electorale, să se eschiveze de la pedepsele legale demonstrează interesul sporit al Moscovei față de Republica Moldova, Rusia investind resurse financiare considerabile pentru coruperea electorală a politicienilor și cetățenilor moldoveni, pe care apoi îi protejează de urmările legii, ajutorul Rusiei pentru politicieni precum Nesterovschi și Lozovan fiind parte a războiului hibrid rus împotriva Republicii Moldova, înainte de alegerile parlamentare din toamnă.

Distribuie pe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *