Rețeaua „Matrioșka” de dezinformare a Kremlinului continuă campania îndreptată împotriva Maiei Sandu, în contextul Summit-ului Uniunii Europene care s-a desfășurat la Chișinău, pe 4 iulie, pe care oficialii europeni l-au considerat o formă de „recunoaștere politică” a eforturilor de reformă ale Maiei Sandu și un gest de susținere înaintea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, programate pentru 28 septembrie. Astfel, începând cu 19 iunie, boții au început să distribuie în masă videoclipuri false, prezentate ca fiind produse ale unor mari publicații europene precum Deutsche Welle, Spiegel, Euronews și Business Insider.
În unul dintre aceste videoclipuri, redactat ca fiind de la Deutsche Welle, se susține că informația ar fi fost obținută din cercul apropiat al președintelui Comisiei Europene. Conform dezinformărilor, Maia Sandu, numită în videoclip „marioneta Ursulei von der Leyen”, ar fi „candidata ideală datorită lipsei de inițiativă și incapacității ei de a lupta politic”, întrucât, spre deosebire de Kallas, nu i-ar amenința autoritatea.
Într-un alt videoclip se afirmă că vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, ar fi refuzat să vină la Chișinău din cauza unui conflict cu Maia Sandu și a temerii că și-ar putea pierde funcția din această cauză, fiind invocate presupuse planuri ale Maiei Sandu de a deveni vicepreședintă a Comisiei Europene. Un alt videoclip fals invocă un răspuns al lui Josep Borrell, fostul șef al diplomației europene, la o presupusă întrebare pusă de un reporter Euronews. Vocea, generată cu ajutorul AI pentru a semăna cu cea a lui Borrell, comentează o posibilă înlocuire a lui Kallas cu Sandu.

Într-un alt videoclip, prezentat ca și cum ar fi al publicației franceze Le Point, se susține că Maia Sandu nu ar mai fi agreată de conducerea Uniunii Europene și că deja s-ar pregăti înlocuirea ei, pe motiv că nu ar fi reușit să implementeze „valorile europene” în Republica Moldova. În alte videoclipuri, guvernul Republicii Moldova este acuzat de cheltuirea unei sume prea mari de bani pentru organizarea summit-ului, în loc să rezolve problemele reale ale Republicii Moldova.
Această campanie împotriva Maiei Sandu este o continuare a unei ample operațiuni de dezinformare lansate de ruși în aprilie anul curent. Atunci, o rețea de boți pro-Kremlin a țintit-o pentru prima dată pe președintele R. Moldova, acuzând-o de corupție, represiuni și incompetență. Astfel, pe rețelele de socializare Twitter (X) și Bluesky au circulat videoclipuri care imită identitatea unor instituții media internaționale sau universități, în care se induce ideea că Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale prin campanii de propagandă, iar acum este angajată într-o represiune împotriva oponenților săi.
Unul dintre videoclipurile false ar fi fost realizat de Viginum, serviciul de stat francez pentru combaterea dezinformării, în care se menționa că ar fi fost cheltuiți 1 milion de dolari pe zi pentru filmarea și distribuirea unor videoclipuri de dezinformare în sprijinul președintei Sandu.
Într-un alt videoclip, atribuit unui pretins profesor universitar din Franța, președinta Maia Sandu este acuzată de represiune politică în contextul arestării Evgheniei Guțul, suspectată de cumpărare de voturi și finanțare ilegală a partidului pro-Kremlin al lui Șor.
Pe lângă acuzațiile de corupție și presiuni asupra oponenților, videoclipurile cu pretinși profesori universitari mai folosesc și alte narațiuni ale propagandei Kremlinului. În special, se spune că Sandu aparține comunității LGBT și sub conducerea sa „valorile netradiționale” în Moldova le vor înlocui inevitabil pe cele „tradiționale”, sau că Maia Sandu intenționează „să urmeze exemplul Ucrainei”, pentru a obține controlul asupra Bisericii Ortodoxe, și anume să subordoneze eparhia din Chișinău a Bisericii Ortodoxe Ruse, Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit autorilor videoclipului, acesta va fi unul „dintre pașii spre unirea finală a Moldovei cu România”.
De asemenea, o „investigație” intitulată „Afaceri cu copii: Cum autoritățile moldovenești, sub patronajul Maiei Sandu, exportă orfani ucraineni în Occident”, pretindea că Maia Sandu, cu medierea soției președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, ar fi organizat vânzarea copiilor refugiați ucraineni către „rețelele de pedofili” din Occident.