Încă de la declararea independenței sale, Republica Moldova, la fel ca și Ucraina, s-a situat în „zona gri” a Europei, între spațiul occidental și Federația Rusă. Războiul din Ucraina a demonstrat că a rămâne într-o astfel de zonă gri nu reprezintă o garanție de securitate, ci mai degrabă este o invitație la insecuritate, la o cotropire de către Federația Rusă (după modelul invaziei militare din Ucraina) care, dintotdeauna, a încercat să submineze independența statului și să-și impună controlul asupra deciziilor politice luate la Chișinău.

De aceea, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană înseamnă desprinderea Republicii Moldova din „zona gri” a spațiului ex-sovietic, pe care Federația Rusă încă dorește să-l domine și integrarea în spațiul occidental al prosperității și valorilor democratice. Pentru că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană va oferi moldovenilor acces liber la cea mai mare piață unică din lume, deci oportunități crescute pentru comerț și investiții, stimularea creșterii economice prin investiții străine directe și programe de finanțare europene, care va genera și îmbunătățirea calității vieții și a standardelor de trai, libertate de mișcare pentru a studia sau munci în statele membre, precum și un nivel ridicat de securitate și stabilitate, având posibilitatea de a coopera cu statele membre în cadrul politicii comune de securitate și apărare.
Mai mult, integrarea europeană va transforma Republica Moldova într-un stat cu instituții funcționale, ceea ce va contribui implicit la creșterea securității sale și la atenuarea problemei transnistrene, indiferent dacă la negocierile de aderare va participa doar malul drept al râului Nistru sau ambele maluri, pentru că aderarea la UE va presupune și identificarea unor soluții juridice pentru soldații ruși care staționează în Transnistria și pentru depozitul de arme și muniții de la Cobasna.
Dacă regiunea transnistreană va accepta să fie parte a procesului de negocieri de aderare la UE, asta va însemna întoarcerea de-facto în cadrul Republicii Moldova, situație în care problemele pe care această regiune le generează la adresa securității regionale, cum ar fi contrabanda, comerțul ilicit sau traficul de persoane, vor fi diluate în procesul de aderare la UE. În context este de menționat că, deși este vizibil faptul că reprezentanții și potentații regimului aflat la putere în Transnistria nu doresc să-și vadă periclitate averile dobândite din neplata gazului rusesc către Chișinău sau din implicarea în activitățile ilegale de mai sus, integrarea Republicii Moldova reprezintă o atracție pentru populație, care deja pune presiune asupra așa-numitelor autorități de la Tiraspol ca să accepte apropierea politică de Chișinău.