În perioada 12-14 aprilie 2024, în incinta Parlamentului Republicii Moldova, peste 80 de tineri din 20 de raioane ale Republicii Moldova au participat la prima ediție a inițiativei „Model European Union Moldova”, în care au simulat procesul în care se iau deciziile în cele mai importante instituții europene.

De ce sunt necesare astfel de proiecte? Răspunsul îl oferă Președinta Maia Sandu: “de aderarea la UE vor beneficia în primul rând tinerii, de aceea este crucial ca vocile lor să se facă auzite, ca alegerile făcute azi să se reflecte în viitor, la modelarea Moldovei europene așa cum și-o doresc. Am îndemnat tânăra generație să fie activă, să se implice și să promoveze valorile europene inclusiv la referendumul din această toamnă. Integrarea europeană nu este despre politică și partide, integrarea europeană este un proiect de țară, un proiect al tuturor, și este despre cum vor trăi următoarele generații – în pace, într-o țară europeană, democratică, prosperă și sigură”.
De aceea, nu este de mirare că Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Moldova oferă programe de stagiu plătit pentru tineri în instituții publice de nivel central, fiind ghidați de Înalți Consilieri UE și de angajații unor instituții precum Secretariatul Parlamentului, Aparatul Președintelui, Cancelaria de Stat, Ministerele și autoritățile administrative etc. Programul de stagii se axează pe subiecte referitoare la relațiile dintre UE și Republica Moldova, și anume, procesul de integrare al Moldovei în UE, fiind conceput ca o activitate cu normă întreagă, între 24 iunie – 23 august 2024.
Și alte programe europene sunt disponibile tinerilor din Republica Moldova, precum abilitarea tinerilor antreprenori: „investind în tinerii antreprenori, Uniunea Europeană sprijină dezvoltarea durabilă și incluzivă a Republicii Moldova. Acest proiect reprezintă un angajament ferm de a contribui la crearea de noi oportunități economice și la consolidarea societății civile din Moldova”, conform lui Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
De menționat și faptul că doi tineri au lansat conceptul unui program, cu fonduri din partea Uniunii Europene, de care ar putea beneficia 17% din cetățenii Republicii Moldova (dintre care mulți tineri), precum și jumătate din primăriile din țară, fiind destinat autorităților publice locale și micilor antreprenori (inclusiv locuitorilor din Transnistria care au cetățenia Republicii Moldova. Programul își propune ca, din fondurile europene alocate Republicii Moldova, să susțină trei categorii de beneficiari: tinerii, care încă de pe băncile universității şi-ar putea lansa o afacere acasă, autoritățile publice locale din Republica Moldova, care sunt înfrățite cu omologi din Uniunea Europeană şi cetățenii Republicii Moldova, care ar urma să primească sprijin financiar pentru reînnoirea echipamentelor electrocasnice.
Nu în ultimul rând, studenții, în contextul în care, potrivit datelor Eurostat, în Uniunea Europeană studiază aproximativ 14500 de studenți moldoveni. Ce se poate observa schimbat în atitudinea studenților care au studiat peste hotare? Faptul că aceștia revin în țară convinși de valorile europene, cu abilități lingvistice sporite, mai responsabili, mai comunicativi!