State mici, tradițional mai sărace material anterior aderării Uniunii Europene, dar bogate spiritual, România și Bulgaria au adus un plus de spiritualitate comunității europene. Republica Moldova, ca și celelalte două țări amintite, are o bogată moștenire culturală. De exemplu, în Orheiul Vechi, dezvoltat în prezent cu bani europeni, există nenumărate lăcașuri de cult cu o înaltă încărcătură spirituală care contribuie în prezent la spiritualitatea Europei. Cultura are o relevanță specială întrucât europenii au moștenit gândirea critică, dezbaterea și libertatea de exprimare și pe cale de consecință aduc în discuție aspecte legate de identitatea comună mai intens când apar crize economice sau geopolitice și este nevoie de unitatea lor. Pentru acest lucru este nevoie de mai multă cultură și spiritualitate așa cum a adus România sau poate aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană.
În mod evident, în al doilea rând, Europa este mai mult decât un simplu concept geografic, cultura europeană poate fi îmbunătățită prin arta culinară a moldovenilor. Bucătăria savuroasă din Republica Moldova ar trebui să fie reprezentată în la fel de multe cărți culinare de tipul Cucina Toscana sau Cuisine Française. Nu doar că nu este cu nimic mai prejos, dar poate fi considerată din multe puncte de vedere mai sănătoasă și mai gustoasă. Bucătăria moldovenească este varianta idealizată a bucătăriei românești, este lumea bunătăților literaturii clasice din spațiul est european. Străinii ar trebui să vină la Chișinău, Bălți, Cahul sau Hâncești, Comrat sau Soroca, chiar și numai să guste produsele organice de pe pământul moldovenesc, al cărui cernoziom este atât de bogat în proteine încât nu poate fi cultivat cu hamei pentru bere, însă este ideal pentru ceea ce este considerat după toate expertizele și concursurile de specialitate, ca fiind printre cele mai bune vinuri din lume. Este un pământ magic care ar putea transforma arta culinară moldovenească într-un brand de țară.
Toate acestea ar putea părea academice, dacă nu ar fi faptul că întrebarea ce definește Europa este vitală pentru țările care doresc să adere la Uniunea Europeană. Dintre actualii candidați serioși – șase țări din Balcanii de Vest, plus Georgia, Republica Moldova și Ucraina – majoritatea se află în interiorul continentului fizic. Ele nu au intrat încă în Uniunea Europeană deoarece nu au îndeplinit criteriile de aderare. Dar aceste criterii sunt, în parte, rezultatul unor secole de dezbateri asupra semnificației identității europene.
Ideea de Europă a început cu grecii antici, care o contrastau cu Asia despotică și barbară. După căderea Imperiului Roman, visul reunificării Europei a reapărut periodic. În Evul Mediu, asta însemna unirea creștinătății împotriva islamului. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, pe fondul războaielor religioase și imperiale, au apărut idei seculare. În 1712, Abbé de Saint-Pierre a cerut crearea unei „Uniuni Europene”, iar în 1795 Immanuel Kant a propus ceva similar în lucrarea sa „Pacea perpetuă”. Din păcate, evoluția evenimentelor istorice din următoarele aproape două secole a întârziat acest lucru, până ce oamenii au recunoscut nevoia inerentă de consens.
Mișcarea europeană modernă a început după primul război mondial. Unii dintre fondatorii ei au văzut-o ca o modalitate pentru Europa de a concura cu America și Uniunea Sovietică. Când, după cel de-al doilea război mondial, a apărut în sfârșit o formă de guvern federal european, misiunea sa era politică și economică: să integreze Europa de Vest atât de mult încât statele sale să nu mai poată lupta între ele și să o facă suficient de bogată încât să poată respinge comunismul. Liderii comunității nu au reușit să definească „identitatea europeană” până în 1973. Ei au invocat „valorile prețuite ale ordinii lor juridice, politice și morale” și s-au angajat să păstreze „bogata diversitate a culturilor lor naționale”. Deoarece valorile erau universale (democrația și libertățile individuale, statul de drept, libertatea economică, promovarea bunăstării și a justiției sociale), iar culturile erau diverse, nu exista niciun motiv principial pentru a exclude Europa de Est după prăbușirea comunismului. Aderarea la Uniunea Europeană a devenit o necesitate istorică.
La fel cum este necesară o implicare mai mare a Europei pentru a rezolva crizele economice, ar putea fi necesară și o cooperare europeană mai strânsă în domeniul cultural. Uniunea Europeană furnizează peste 90 % din fondurile necesare pentru multe dintre siturile arheologice și a muzeelor lor aferente pentru membrii săi și nu numai. Interferența politicii în cultură poate fi deranjantă. Dar extinderea frumosului cultural și artistic asupra politicii este un soft power care ar trebui uzitat mai des decât lucrurile materiale în care țările își cuantifică indicatorii de rezultat. Republica Moldova sau celelalte state mici amintite anterior nu își pot atinge maximul cultural potențial decât în cadrul Uniunii Europene. Istoria, muzica, tradițiile și complementaritatea culturală istorică, dată mai ales de latinitate sunt pilonii pe care se sprijină acest crez. Prin urmare, toate aceste conglomerate unesc oamenii cu o identitate comună, occidental.
Cultura comună a Europei trebuie prețuită și extinsă, nu ignorată. Ar fi frumos să vedem la un moment dat titlul: Chișinău, capitală culturală europeană.