Republica Moldova – țintă pentru Federația Rusă?

Maia Sandu, s-a deplasat la Kiev, pentru a participa la manifestările dedicate celor 35 de ani de independență a Ucrainei. Cu acest prilej, Maia Sandu i-a conferit lui Volodimir Zelenski cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova.

Această vizită vine cu un apel la conlucrare și mai sporită între cele două state, dat fiind că Maia Sandu a declarat anterior: „Kremlinul vrea să controleze Republica Moldova pentru a o folosi împotriva Ucrainei. Chiar dacă ne-am rupt economic de Rusia, suntem în continuare în spațiul informațional al Rusiei”.

Declarația a fost făcută de Maia Sandu după publicarea unui articol în The New York Times despre planurile Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova: „Rusia ar vrea să lovească Ucraina și din partea noastră, de pe hotarul nostru, și în același timp ar fi un cap de pod către Uniunea Europeană”.

În condițiile în care nu mai dispune de aceleași pârghii economice și energetice, Federația Rusă recurge la metode mai sofisticate, consideră Maia Sandu: „Ce face Rusia când nu are aceste pârghii pe care le avea în trecut? Face lucruri mai sofisticate, în primul rând prin manipulare informațională… E clar că Federația Rusă își dorește să controleze puterea de la Chișinău nu pentru că suntem o țară mare și avem metale sau pământuri, ci pentru că suntem poziționați geografic convenabil pentru Rusia ca să complice situația în Ucraina”.

Cu atât mai puternică a fost recunoașterea nevoii de conlucrare între Republica Moldova și Ucraina, nevoie subliniată simbolic prin conferirea Ordinul Republicii lui Volodimir Zelenski, „pentru contribuția excepțională la apărarea păcii și a libertății pe continentul european”. Maia Sandu nu a uitat să-și exprime solidaritatea cu poporul ucrainean, dat fiind că: „de patru ani și jumătate, ucrainenii își apără țara, iar prin curajul lor apără pacea pe întreg continentul. Moldova trăiește în pace și datorită acestui curaj”.

Vizita i-a fost întoarsă Maiei Sandu, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de independență a Republicii Moldova, moment în care Președinții Republicii Moldova Ucrainei și României au susținut declarații comune la finalul reuniunii trilaterale organizat cu acest prilej.

Maia Sandu a marcat cei 35 de ani de independență a Republicii Moldova printr-un discurs axat pe desprinderea de Rusia și pe importanța aliaților: „În acești 35 de ani, am învățat ce înseamnă cu adevărat independența. Un singur lucru îți este dat de la început: vecinii. Iar Republica Moldova a avut noroc”.

Adresându-i-se lui Volodimir Zelenski, Maia Sandu a subliniat că rezistența Ucrainei în fața atacurilor Rusiei le permite cetățenilor moldoveni să se simtă mai în siguranță.

Volodimir Zelenski le-a mulțumit României și Republicii Moldova pentru sprijinul acordat Ucrainei și a pledat pentru consolidarea securității comune: „este foarte important ca toți să fim împreună, exact așa cum suntem astăzi: Ucraina, Republica Moldova și România”. Ucraina este pregătită să contribuie la dezvoltarea capacităților de apărare ale României și Republicii Moldova, a mai declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski: „Moldova, Ucraina, România sunt aliați naturali, sunt aliați firești în toate lanțurile de logistică, în foarte multe domenii și trebuie să continuăm să consolidăm această alianță, fiindcă anume ea ne face să fim mai puternici”.

Președinta Republicii Moldova și-a exprimat, de asemenea, aprecierea față de România, în special pentru sprijinul acordat în perioadele de criză energetică: „România a fost lângă noi, la fiecare cumpănă, în anii grei de la început, în crizele energetice, în momentele în care alții ne priveau de la distanță. A făcut-o firesc, așa cum face un frate sau o soră. România ne-a purtat cauza în Europa atunci când vocea noastră era încă slabă.”

La rândul său, Președintele României i-a felicitat atât pe moldoveni, cât și pe ucraineni cu ocazia zilelor independenței celor două state: „România și Republica Moldova au o istorie comună, limbă comună, tradiții comune. De aceea, relația noastră este atât de specială. De aceea, relația noastră este extrem, extrem de funcțională. […] Încep prin a condamna, o dată şi încă o dată, agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi a asigura Ucraina de suportul continuu al Românei în această luptă nedreaptă”.

Distribuie pe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *