Federația Rusă nu mai reprezintă o opțiune de viață pentru cetățenii Republicii Moldova. Această nouă realitate ne este indicată de un sondaj de opinie realizat în ianuarie 2023, de CBS-Research. Conform acestuia, în cazul unui referendum, 53,5% dintre respondenți ar vota pentru aderarea la UE. Astfel de date asemănătoare au fost înregistrate și în luna noiembrie 2022, când un sondaj de opinie realizat de iData arăta că decizia cetățenilor de aderare la Uniunea Europeană era estimată la 56,5%.
Mai mult, în ciuda sau poate din cauza fricii de o invazie a Federației Ruse în Republica Moldova, pe fondul războiului din Ucraina, tot mai mulți moldoveni doresc ca Republica Moldova să adere la Alianța Nord-Atlantică. Datele sondajului de opinie realizat de iData au arătat că, cel puțin unul din trei moldoveni, susține această idee (27,6%), numărul acestora fiind în creștere.
Moldovenii au început să părăsească și Federația Rusă! Astfel, în 2022, mai erau doar 14% din cifra estimată la nivelul anului 2014, din 587.000 au mai rămas acolo doar 76.000 de moldoveni! La polul opus, peste un milion de cetățeni ai Republicii Moldova au obținut cetățenia română în ultimii 11 ani, datele necuprinzând cetățenii moldoveni care și-au redobândit cetățenia română între anii 1991 – 2009 și nici cei câteva sute de mii ale căror dosare sunt în așteptare. Astfel, raportat la numărul locuitorilor, circa 40% din cetățenii Republicii Moldova au primit deja cetățenia română. Ca atare, nu este de mirare că, potrivit sondajelor de opinie, peste 40% dintre moldoveni ar vota în favoarea (re)unirii dintre România și Republica Moldova.

Sursa: reddit.com
De ce numărul moldovenilor care doresc să devină români poate să crească și fără unirea de facto a teritoriilor celor două țări românești? Pentru că România acordă dreptul la redobândirea cetățeniei române, locuitorilor din teritoriile care au suferit în timpul ocupării de către Uniunea Sovietică în 1940, adică aproximativ o treime din populația Moldovei de astăzi. De ce ar dori moldovenii obținerea cetățeniei române? Pentru că le deschide noi orizonturi de a călători, locui și munci nu numai în România ci și în toate țările UE. Așadar, cetățenii moldoveni trebuie doar să depună cerere, apoi să facă o călătorie în România, în timpul căreia depun un jurământ de credință, iar apoi obțin cetățenia română, împreună cu un act de identitate românesc care le permite accesul liber și dreptul la muncă pe întreg teritoriul Uniunii Europene! De ce este atât de simplu pentru cetățenii moldoveni? Pentru că, lăsând la o parte inevitabilul timp de așteptare generat de procesul birocratic de soluționare a cererii, faptul că românii și moldovenii vorbesc aceeași limbă și împărtășesc o istorie comună elimină bariera de limbă și necesitatea de a învăța ce înseamnă a fi român!